Mese și obiceiuri românești

Am avut noroc de prieteni care ştiu să gătească. Horia şi Marga Bernea, cu geniul aperitivelor câmpeneşti şi al mirodeniilor, grandioşi la vreme de post ca şi la vreme de dulce, îndelung exersaţi în simplităţi inefabile, de la ghiveciul de legume şi tocana de ciuperci, la icrele crocante şi grătarele cordiale, acompaniate simfonic de mari descoperiri oenologice. Gabriel Liiceanu, experimentând febril între exotic şi patriarhal, amestec periculos (şi suculent) de senzaţii fruste şi surprize inclasabile, Beijing, Paris şi Caracal conciliate spectaculos, cu panaşul de rigoare. Mihai Oroveanu, elaborat, dictatorial şi gingaş, atent la ornamentică, la semitonuri şi sub-gusturi, fără să neglijeze, la momentul oportun, percuţia proteinei radicale. Mircea Dinescu, în sfârşit, invadator, viguros, acut, capabil, pe neaşteptate, de delicateţuri narcotizante, de arome sub-liminale, dar şi de viraje scurte, cu energice schimbări de registru, de natură să producă, sub cerul gurii, multicolore explozii.